18 dec. 2010

As vrea ca sa fiu indispensabila cuiva.

 Sa ma iubeasca asa cum sunt, cu defecte, cu lacrimi, cu raul dinauntrul meu, cu tot. Sa simt ca insemn ceva pentru macar o singura persoana. Sa vrea sa ma vada macar o data pe an, sa ii fie dor de mine macar o ora pe luna, sa imi vorbeasca macar un minut dintr'o saptamana, si sa imi ofere o privire de o secunda, sa'mi ajunga o viata'ntreaga.
As vrea ca cineva sa poata vedea lacrimile de sange ce'mi strabat obrajii plini de durere, as vrea ca cineva sa ma poate accepta asa cum sunt, trista mereu, oferind monotonie tuturor. As vrea sa stiu ca cineva ma poate dori alaturi o viata chiar si asa, sa nu fie nevoit sa renunte la tot pentru mine, nu asta cer. Vreau doar sa insemn oxigen pentru cineva, sa nu daunez sentimentelor, sa ma iubeasca pentru defectele mele, si nu pentru calitati. Vreau sa ma trezesc din visul noptii la ora mea obisnuita, 3.51, si sa gasesc ceva, orice care sa ma asigure ca nu sunt un nimic pe pamantul acesta, sa pun capul inapoi pe perna si sa adorm cu gandul ca cineva chiar ma iubeste, sa'mi continui usor visul vietii si sa ma trezesc dimineata cu zambetul pe buze ca am gasit o persoana pe pamant sa tina la mine.
Dar ce folos sa vreau toate astea de la cineva, oricine, cand, daca nu esti tu cel care sa ma vrea in viata lui, in inima lui, in sufletul lui exact asa cum sunt, fara sa vrei sa ma schimbi, totul inceteaza sa caute orice sens, orice speranta la o posibilitate pe viitor. Doare sa stiu ca nu ma iubesti deloc, asta rezulta din tot. As fi vrut sa te cred ca ma iubesti, eram pregatita sa'ti ofer totul, increderea, iubirea, inima, in schimbul sinceritatii tale, acum raman toate la mine. Ca atunci cand vad ca nu iti pasa cum ma simt, ca tot trecutul a ramas in trecut, si ca nu mai poate fi salvat nimic din relatia noastra, simt cum as vrea sa amutesc pentru totdeauna. Prima persoana caruia am reusit sa'i spun ca iubesc, care m'a salvat din prapastia durerii, ca dupa sa ma arunce din nou mai adanc, de unde sa nu pot gasi drum nicicum inapoi. Nu are sens sa te acuz doar pe tine, un dans se face mereu in doi. Am gresit, ai gresit. Am gresit amandoi mult. Nu am vrut sa vad ca te'ai schimbat, nu am vrut sa vad ca nu ma mai iubesti. 
S'a schimbat totul, si nu nega asta. Erau dimineti cand imi scriai la 5 ca ti'e dor de mine, imi scriai ca ma iubesti, imi scriai sa te iert. Erau zile cand vorbeam nonstop, seri cand stateam amandoi in frig ore intregi pentru a ne auzi vocile tremurand, poate de emotii, poate de racoarea vantului. Erau ore interminabile si atunci cand visam noaptea si nu vorbeam cu tine, si nu aveam rabdare sa te trezesc ca sa iti spun cat de mult insemni pentru mine. Erau cuvinte dulci, pline de sentiment, poezii si imagini, versuri, orice. 
Paream indragostiti ca'n prima zi. Erau amintiri de cand ne'am vazut a doua oara si eu iti evitam privirea crezand ca tu ma detesti, si poate chiar asa era.. Erau momente cand simtem ca mor ca nu stiam cum sa'ti arat ca te iubesc, cand tu plangeai la telefon implorandu'mi iertare, momente in care as fi vrut doar sa dispar de pe fata pamantului si sa nu mai apar, sa te fac fericit prin absenta mea, si debea acum reusesc sa fac asta. Debea acum reusesc sa'ti stau departe cu gandul, m'ai invatat fara tine. Te'ai invatat fara mine, fara cuvintele mele, nu mai ai nevoie de cineva care sa te raneasca, pe care sa ranesti, nu. Si as fi vrut asa mult sa fie ceva sa reziste in timp, in furtunile certurilor si a amintirilor, a vorbelor grele. As fi iertat orice, sufletul tau inconstient ar fii putut gasi orice, odata cu dragostea mea. Ar fi gasit pace, liniste, sinceritate, sentimente adevarate, iubire.. Dar poate nu a vrut asta, sau l'ai innabusit tu cu ganduri negre....
Stiu ca nu's frumoasa, inteligenta, stiu ca tot ce stiu sa fac e sa plang, sa ma consum, sa renunt la lupta, sa ranesc si sa aduc tristetea in inimile tuturor, nu ai ce iubi, inteleg de ce nu poti, de ce nu vrei. Nici eu nu ma iubesc, daca as putea cu gandul doar sa pun capat zilelor astea de durere pentru toti, as face'o. As face'o pentru tine, mai mult, sa'ti eliberez juramantul prostesc ce te leaga inca de mine.
Imi pare asa de rau ca totul se termina, ca nu esti dispus sa ai rabdare cu sufletul meu pagan, ca nu vrei sa ma salvezi din intunericul ce imi paste inima zi de zi mai mult, ca nu intelegi ca ma pierd usor in nemarginirea singuratatii asteptandu'te pe tine.
Toata dragostea ce candva ne lega a disparut, a mea a ramas incuiata intre peretii inimii, plini de sange si mizerie, si se pastreaza, pe zi ce trece devine mai mare, neimpartasita nu are nici un rost pe lume. Singuratatea imi paste duhul la fiecare suflare, eu sunt destinata pierzaniei, cum ai zis tu, si nimeni nu ma poate salva, nimeni ce nu simte iubire adevarata, nimeni ce nu iubeste asta nu ma poate iubi pe mine. Voi ramane uscata de singuratate o viata'ntreaga, iar unicul meu rost va fi de a'mi scrie dragostea pe hartie, consumand ceea ce nu mi'ai dat tu voie sa consum. Asternand pe hartie orice urma a amintirilor privirii tale. Singuratatea are chipul tau, si ma va urmari peste tot, in liniste..

2 comentarii:

  1. You know that there will be nothing ..
    You know I'm destroyed and nothing can make me feel well, apart him .. :((

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti dumnezeiasca!! Felicitari din tot sufletul!!!

    RăspundețiȘtergere