8 iul. 2014

Uităm.


Uităm să mai iubim adeseori, cu luna
Miraţi cum ea răsare-n întuneric
Şi nu mai spunem vorbe, ci furtuna
Pătrunde-n chipul nostru efemeric.

Zdrobim iubire, mânjim de suferinţi
Persoane ce ni-s dragi, şi iar uităm
Să mai zâmbim făr-a scrâşni din dinţi
Şi să ieşim din stricăciunea ce vânăm.

Nu mai sunt străzi curate în oraşe,
Copii ce ne privesc cu-ntinăciune...
Rămase-s doar blesteme nărăvaşe
Clintite pretutindeni de-amărăciune.

Uităm să mai privim în ochi, să spunem
Cuvinte dragi şi dulci de mângâiere,
Să ne-amintim de vremurile bune
Când să zâmbim nu era o durere.

Şi aruncăm cu vorbe fără sens, departe,
Fără păsare că lovim adânc
Pe cei pe care îi avem aproape 
Condiţionaţi de-al nostru jurământ.