Nu pot fi alta decat eu.

Nu pot fi alta decât eu. Aşa, nebună dar sinceră, geloasă dar drăgăstoasă, posesivă dar protectivă, invazivă dar blândă, exagerată, impulsivă, hipersensibilă, cicălitoare, insistentă, directă, singuratică... tot ce e mai rău într-o persoană care să o ai alături, dar am o iubire infinită în mine pe care aş putea să o ofer cu toată inima. Am dorinţa de viaţă în mine, care arde la orice licărire în ochii tăi, şi ţi-aş putea jura că nici o muscă nu s-ar atinge de tine ca să-ţi facă rău, atâta timp cât sunt eu prin preajmă. Dar eşti al năibii de orb ca să vezi că nu sunt monstrul de care să te fereşti, ci cel pe care dacă îl laşi să te iubească ai putea să fii chiar fericit. Pentru că nu e menirea mea să-ţi fac vreun rău; poate nu reuşesc mereu să îmi ţin piticii de pe creier cuminţi, dar până şi ăia ţin la tine, (blegule). La naiba cu simplitatea, eu nu pot fi simplă pentru că n-aş mai fi eu. Eu sunt al năibii de complicată şi complexă, dar ştiu sigur că nu sunt o persoană rea, atâta timp cât iubesc. Şi iubesc viaţa, iubesc stelele, norii, ploaia, îngheţata, muzica, arta, iubesc tot, iubesc iubirea...

Monolog. (3)

Am păşit pe ţărmuri necunoscute în timp ce lumea mă împingea înapoi către moarte; eu simţeam că acolo aş fi găsit dragostea şi nimeni nu m-ar fi putut opri vreodată. Am bătut cale lungă până să ajung la ea, peste mări şi ţări, munţi, ape. Inima mea s-a târât ca o slugă pentru un gram de fericire, pentru un sărut pe frunte şi o îmbrăţişare călduroasă. A fost atunci când sufletul mi-a luat-o razna în înuneric, legat de neputinţa mea de a opri timpul în loc. Am crezut ca un copil naiv în "Vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi" când totul în jur mi se ruina asemeni unui castel de nisip în valurile uitării. Prea târziu am înţeles că nu mai era loc pentru alte emoţii, căci s-au consumat toate în lacrimile vărsate când scrumul zâmbetului tău s-a lovit violent de uşa ce-ai trântit-o. Iar acum ... acum e iar târziu pentru vorbe, amintiri sau regrete...
Acum fug în lumea viselor, unde încă pot spera.

Eu pot trăi fără tine.

Eu pot trăi fără tine.
Pot să zâmbesc fără efort, pot visa cu ochii deschişi la viitoare mareţe, pot merge cu paşi decişi, delicaţi, apăsaţi, pot chiar ridica privirea spre cer fără tine.
Pot spune o vorbă bună celor din jur, pot să-i îmbrăţişez, să glumesc, să mă distrez în bancuri şi să mă implic în tot felul de activităţi interesante fără tine.
Pot cânta melodii vesele, pot scrie versuri fără sens şi nesiropoase, pot chiar desena lucruri care nu au nici o legătură cu tine, ba chiar mai mult, reuşesc să dau mai mult din mine celorlalţi fără tine.
Pot călători, pot visa imposibilul, pot să mă uit la stele şi să contemplez luna fără tine.
Pot chiar şi plânge, pot să mă enervez şi să ridic vocea, pot dispera şi pot deveni un uragan nemilos fără tine.
De multe ori pot să-mi permit şi luxul de a uita fără tine, dar asta e mai greu, şi se întâmplă foarte rar, căci...
...chiar dacă eu pot face totul fără tine, nu are aceeaşi  magie ca atunci când eşti.

Eu pot trăi fără tine, dar nu vreau.

Scrisoarea pe care nu o vei citi

Dragă tu,

Am inima rănită, mai rănită ca niciodată. Nu pentru că cineva în special ar fi distrus-o, ci pentru că toate la un loc, toate valurile din vremurile ce s-au dus, au făcut-o aşa. Viaţa îmi tace zbuciumată în mine de atâta timp, iar venele-mi zvâcnesc de regrete. Am crezut naiv că oamenii ştiu să iubească atunci când sunt iubiţi, dar clipele nu au întârziat să-mi arate că greşesc, lăsând în urmă scrumul din pielea lor izbit brutal de sufletul meu, prea amar, prea usturător ca să-l pot îndepărta uşor. Am căutat căldura mâinilor greşite în momente şi mai greşite, m-am amăgit că o mică strângere înseamnă "iubire", abătându-mă zadarnic de la drumul meu spre fericire. Am plâns marea moartă de dorul unor fantome, iar mai apoi am plutit în largul lacrimilor mele privind cerul şi sperând. Mi-am creat demoni din amintiri şi apoi am luptat cu ei pentru libertate; inutil să spun că a fost şi este o bătălie continuu pierdută.
Până şi ploaia a uitat de mine şi ale mele rugaminţi; îmi promisese că îmi va ţine companie la răscruce de vise trecătoare. Seceta m-a obligat atunci să mă adap cu iluzii şi m-am găsit neputincioasă într-un deşert de mine însumi, unde speranţa arăta ca o oază veşnic îndepărtată, din ce în ce mai ştearsă. Mă opream la umbra cactuşilor să-mi odihnesc trăirea şi mă răneam în spinii lor ascunşi de flori frumoase.
M-am pierdut pe mine însămi căutându-mi rostul în mângâieri străine şi am consumat toată puterea de a mai dărui altora decât poate ţie. Aşa că iubeşte-mă acum, aşa lipsită de viaţă. Ajută-mă să mă regăsesc în inima ta şi învaţă-mă să zâmbesc din nou. Fă-mă să scap de fantomele trecutului şi devino prezentul meu, viitorul meu, sufletul meu. Sărută-mi ochii-mi obosiţi de căutare şi spune-mi, dragul meu, că şi drumul tău a fost la fel de greu. Odihneşte-ţi dară chipul pe inima-mi târzie şi nu pleca. Eu vreau să-mi fii-n etern, nu doar o oră sau o noapte. M-am săturat de clipe mult prea scurte. Fii nemurirea mea, hrana mea de cuget şi muza mea, doar a mea... Nu doar un voiajor de-o zi, nu doar un gând, nu doar o vorbă, un suspin; tu fii iubirea mea, nu-al meu venin!

Cu inima rănită,

A ta, pe veci sau niciodată...

Am obosit

Nu am mai iubit de mult...
De ani de zile caut iubire în persoanele sau momentele greşite. Şi totuşi mereu am găsit forţa să o iau de la capăt, această căutare, şi la fel am reînceput să sper să pot dărui iubirea pentru iubire ce o port mereu în inima, să pot să mă îndrăgostesc de un suflet şi să îi dau tot ce am, fără bariere, fără frică, fără interese, fără nimic în plus în afara iubirii. Şi caut, şi caut, şi parcă tot mai mult greşesc şi mă îndepărtez de oameni. Pământul e pustiu, a rămas fără oameni, fără suflete, fără sinceritate, fără iubire. Parcă toată bunătatea a secat, iar izvorul de iubire s-a consumat în anii de mult trecuţi. Mi-e frică de propria-mi frică, să nu absoarbă puţinul din mine şi să devin neom, ca restul.
Sper totuşi la o zi în care, dacă tu, om cu suflet şi dorinta de a iubi eşti înca acolo, dacă încă exişti, dacă vei vrea să mă iubeşti, să-mi dai un semn să nu mă pierd şi arată-mi strada spre tine, căci eu am obosit să încerc a dărui dragoste celor care nu vor să o primească. Am obosit să caut. Am obosit să fiu om...

Rugăminte.

Doamne, te rog...
Ia-mi minţile pline de el şi aruncă-le departe. Fă-mă nebună, lasă-mi inconstienţa din copilărie şi uită-mă. Dar nu înainte de a-mi îngheţa inima, să nu mai pătrundă nimeni. Şterge-mi tot din ea, să nu mai rămână nici o fărâmă de amintire, să nu mai fie urmă de sentimente sau regrete. Anulează-mă, lasă-mă într-un colţ de lume, fără minte şi bătăi de inima, şi promit să mă descurc.
Ah, uitam... Seacă-mi te rog şi toate lacrimile, să nu pot plânge de dor că nu mi-a mai rămas nimic.

Bărbat vs. Femeie

În spatele unui bărbat care nu are niciodată bucurie în ochi se ascunde singurătatea şi teama de a o lua de la capăt.
În spatele unei femei care nu are niciodată bucurie în ochi se ascunde curajul de a lupta pentru a o găsi.
În spatele unui bărbat care are mulţi prieteni se ascunde nevoia de a-şi lua gândul de la dorinţa de a evada din singurătate.
În spatele unei femei care are mulţi prieteni se ascunde dorinţa de a zâmbi fără a se gândi la lipsurile propriului ei suflet.
În spatele unui bărbat sigur pe el însuşi se ascunde un suflet de copil ce aşteaptă o mângâiere şi susţinere că se descurcă bine.
În spatele unei femei sigure pe ea însăşi se află multe răni care au călit-o şi au făcut-o să nu mai aibă nevoie de nimic.
În spatele unui bărbat ce plânge se află multă, multă durere strânsă luni, chiar ani de zile.
În spatele unei femei care plânge se află de multe ori nervi, şi sentimentul de neputinţă amestecat cu durere.
În spatele unui bărbat care tace se află gânduri spre viitor şi decizia de a lăsa prezentul şi trecutul în urmă.
În spatele unei femei care tace se află lacrimi, supărări, dubii şi suferinţă.
În spatele unui bărbat îndrăgostit se află mii de dubii şi reţineri, planuri ascunse şi idei împărtăşite doar cu privirea.
În spatele unei femei îndrăgostite se află sentimente puternice în care ea s-a aruncat ca de la o fereastră, fără nici o reţinere sau certitudine că va fi prinsă.
În spatele unui bărbat iubit se află un suflet fericit, răsfăţat, care nu şi-ar putea dori nimic mai mult.
În spatele unei femei iubite se află cea mai fericită persoană din lume.

O bătălie a carei rezolvări este iubirea.